30+ locuri minunate de vizitat în Croația

Vara se apropie cu paşi repezi şi ne gândim tot mai mult la destinaţiile de vacanţă. Vă venim şi noi în ajutor cu idei pentru o super vacanţă în Croaţia 🙂 Mai jos vă descriem pe scurt obiectivele pe care le-am vizitat noi. Ştim că nu sunt toate, poate am omis unele cunoscute, dar nu am reuşit să vizităm această minunată ţară decât d̶e̶ ̶t̶r̶e̶i̶ ̶o̶r̶i̶ ̶p̶â̶n̶ă̶ ̶a̶c̶u̶m̶ (deja am ajuns la cinci), deci şi lista noastră e încă deschisă :))

La fiecare obiectiv e un link spre pagina de Facebook unde am descris pe larg experienţa noastră acolo, am oferit sfaturi şi am postat cele mai frumoase poze, deci nu ezitaţi să le deschideţi (şi să ne urmăriţi, dacă vă place de noi 🙂 )

  • 1. Parcul Naţional Plitvice – E poate cel mai cunoscut şi vizitat obiectiv turistic al Croaţiei şi pe bună dreptate. Te poţi pierde liniştit o zi întreagă printre minunatele lui lacuri şi cascade. În apropiere de parc, merită o vizită şi cetatea Drežnik Grad.
  • 2. Complexul Rastoke – Complexul de cascade de la Slunj e un hidden gem al Croaţiei, fratele mai mic al complexului Plitvice. Cel mai interesant ni s-a părut să ne plimbăm vizavi de cascade, de unde se văd cel mai bine. E o ruptură de pantă, de pe care se varsă din loc în loc vreo 7-8 cascade în total. Merită să vă rupeţi vreo 2-3 ore din timp să vizitaţi şi acest complex.
  • 3. Peştera Vrelo – E o peşteră mică şi drăguţă, cu curs de apă, interesantă pentru copii şi foarte accesibilă.
  • 4. Cetatea Novigrad na Dobri – E foarte aproape de graniţa cu Slovenia. Intrarea la cetate e gratuită şi într-unul din cele două turnuri mari se poate urca pentru o panoramă asupra râului Dobra şi regiunii înconjurătoare.
  • 5. Castelul Bosiljevo – Un castel abandonat, dar care păstrează încă sălile frumos ornamentate şi capitelurile coloanelor din lemn lucrate cu măiestrie.
  • 6. Cetatea Samobor – O cetate neamenajată, din apropierea graniţei cu Slovenia. Are multe arcade, tunele şi cotloane numai bune de explorat. Deasupra cetăţii e un foişor în care se poate urca pentru o belvedere spre Zagreb. Aproape de Samobor e orăşelul Rude, unde se poate vizita o fostă mină
  • 7. Zeleni Vir – O rezervaţie naturală de lângă graniţa cu Slovenia, cu văi sălbatice, cascade şi canioane spectaculoase.
  • 8. Rijeka şi punctul de belvedere spre insula Krk. În Rijeka ne-a plăcut castelul Trsat şi cum se vede marea de la el, dar şi arhitectura. Drumul spre punctul de belvedere e destul de îngust, dar priveliştea face toţi banii.
  • 9. Klancic – una dintre cele mai înguste străzi din lume, din oraşul Vrbnik, insula Krk.
  • 10. Hum – cel mai mic oraş din lume, din Istria. Istria e plină de orăşele de piatră, cocoţate pe dealuri, printre care te poţi pierde ore în şir. Alte orăşele pe care le recomandăm sunt: Motovun, Pazin, Groznjan, Bale, Oprtalj, Gracisce.
  • 11. Pula – nu, nu vă înjur 🙂 Doar vă spun că aici e una dintre cele mai mari arene romane din lume, precum şi multe vestigii. Dacă vă place istoria, e pentru voi!
  • 12. Zarečki Krov şi Pazinski Krov – Două bazine foarte asemănătoare, în care cad cascade frumuşele şi se poate face baie. Cei mai îndrăzneţi pot chiar să sară de pe stâncă în cascadă 🙂
  • 13. Cascada Sopot – cea mai spectaculoasă cascadă din Istria.
  • 14. Cetatea Petrapilosa – E o cetate frumuşică din Istria, renovată parţial. În interiorul cetăţii e şi o bisericuţă drăguţă, caracteristică stilului croat. Intrarea costă 4 euro şi se plăteşte doar cu card.
  • 15. Cetatea Dvigrad – Ruinele unui oraş străvechi, tot din Istria, care ascunde ruinele unei vechi catedrale.
  • 16. Oraşul Nin – E un orăşel cochet, cu o istorie bogată, în care puteţi admira în voie case şi străzi de piatră, ruine romane, precum şi cea mai mică catedrală din lume.
  • 17. Cetatea Kastelina din insula Vir – O ruină drăguţă, exact pe malul mării.
  • 18. Insula Vir, cu un far frumos şi mai multe plaje spectaculoase de gresie roşie, cu ape limpezi, numai bune pentru snorkeling.
  • 19. Insula Pag – O insulă destul de sălbatică, dar care oferă multe lucruri spectaculoase celor care se încumetă să-i calce meleagurile.
  • 20. Oraşul Zadar – Multe ruine, Orga Mării, Monumentul Soarelui, faleză animată, apus superb, biserici frumoase… Într-un cuvânt, Zadar!
  • 21. Cetatea Novigrad – O cetate poziţionată superb, cu vederi largi spre un braţ al mării care intră spre continent ca un fiord.
  • 22. Vârful Tulove Grede – Nu veţi putea ajunge chiar pe vârf, nici noi n-am urcat, dar priveliştea de sus e spectaculoasă. Dacă vă plac munţii, trebuie să urcaţi aici şi să admiraţi frumuseţile.
  • 23. Podul Kudin și canionul Zrmanja – Un pod de piatră foarte frumos, construit chiar deasupra unei cascade. Iar traseul până la el e de asemenea un deliciu. Plus un canion spectaculos, abrupt, săpat adânc în munte, care ne-a amintit de valea Vjosei din Albania. Se pot face şi plimbări cu barca prin canion.
  • 24. Berberov Buk – O salbă de cascade care se întinde de-a latul râului Zrmanja. La baza cascadelor s-a format un ochi de apă în care se poate înota în voie. E o oază răcoritoare în zilele fierbinţi de vară.
  • 25. Peştera Vranjaca – După părerea noastră, e cea mai frumoasă peşteră din Croaţia. Se coboară destul de mult în ea, are o mulţime de speleoteme, iar jocul de lumini e magic.
  • 26. Oraşul Split – Unul dintre cele mai mari oraşe ale Croaţiei, foarte animat, în care găsiţi tot ce vreţi, mai puţin linişte 🙂 Palatul lui Diocleţian e superb, merită văzut şi ziua, şi noaptea, iar centrul vechi merită explorat. Despre plaja perfectă pentru copii, citiţi aici.
  • 27. Oraşul Trogir – E mai mic şi mai liniştit decât Split, dar la fel de frumos. Priveliştea din turnul cetăţii e sueper.
  • 28. Salona – E fosta capitală a provinciei romane Dalmaţia. Se pot observa ruinele apeductului, termelor, amfiteatrului, templelor. E o incursiune frumoasă în istorie.
  • 29. Cetatea Klis – O cetate uriaşă, cocoţată pe dealurile de deasupra Splitului. A fost cetatea de scaun a mai multor regi croaţi şi, la fel ca centrul vechi din Split, a fost platou de filmare pentru “Urzeala Tronurilor”.
  • 30. Izvorul Cetinei – Supranumit şi “ochiul pământului”, e de fapt o peşteră subacvatică. Încă nu se ştie ce adâncime are izvorul, scafandrii au coborât până la -150 m, dar nu au ajuns la fund. În apropiere sunt şi ruinele unei biserici foarte frumoase, cu cel mai vechi turn din ţară încă în picioare.
  • 31. Omis – Un oraş micuţ, dar care merită vizitat. Are plajă cu nisip (despre care puteţi citi mai multe aici), două cetăţi, stânci impozante şi un defileu spectaculos cu un parc de aventură. Găseşti tot ce vrei aici 🙂
  • 32. Makarska – Plaja, deşi cu pietre, e foarte frumoasă. Ne-a plăcut că sunt copaci, iar stâncile din spate dau un farmec aparte.

Pe lângă aceste minunăţii, mai sunt şi alte obiective la care nu am reuşit încă să ajungem, dar sunt în plan. Printre ele se numără Dubrovnik, Red Lake & Blue Lake, castelul Trakošćan, cetatea Medvedgrad, Trsteno Arboretum, cetatea Ston, Skywalk Biokovo, Bale şi muuulte altele, avem listă deja deschisă şi se umple mai repede decât credeam 🙂

Dacă nu sunteţi genul plimbăreţ, dar v-aţi gândit totuşi la un concediu în Croaţia la plajă, citiţi aici topul nostru 5 cu cele mai frumoase şi mai potrivite plaje pentru copii.

Iar pentru locuri de cazare de vis, vă recomandăm cu încredere site-ul Booking, partenerul nostru fidel în fiecare călătorie 😀 Pentru alte informații sau întrebări, puteți intra pe grupurile Forum Croația sau Vacanțe în Croația și veți găsi răspunsuri 🙂

Dacă ți-a plăcut articolul nostru, ne poți susține pagina distribuindu-l. Iar dacă îți place de noi, te poți abona la newsletter și ne poți urmări pe Facebook și pe Instagram.

Explorări plăcute !

One-Time
Monthly
Yearly

Dacă vrei să ne susții munca în continuare, apreciem o donație 😊

Make a monthly donation

Make a yearly donation

Alege suma

€5.00
€15.00
€30.00
€5.00
€15.00
€100.00
€5.00
€15.00
€100.00

Introdu suma


Echipa Kids Exploring îți mulțumește!

Your contribution is appreciated.

Your contribution is appreciated.

DONEAZĂDONEAZĂDONEAZĂ