Acces, parcare, obiective și ponturi

Am ajuns în Veneția total întâmplător și neplanificat. De obicei ne planificăm de acasă în mare zonele în care vrem să ajungem, ca să nu stăm în concedii cu orele pe laptop, să vedem ce e de văzut în zonă. Dar Veneția a fost o idee spontană, venită după vreo 10 zile petrecute în Istria, când nu voiam să ne întoarcem acasă. 😂 Așa am ajuns să ne spunem că e chiar aproape de noi (vreo 300 km), mai mult, e în drum și ar fi păcat să nu mergem s-o vedem. Zis și făcut. Ne-am mobilizat rapid, am găsit o cazare, am citit puțin despre cele mai faine locuri și duși am fost.

Cea mai mare bătaie de cap ne-a dat-o accesul pe insulă. Am căutat o grămadă de informații despre parcări. Am aflat că pe insulă se poate ajunge cu mașina și e o parcare imensă, etajată, imediat după pod. Dar costă vreo 25 de euro pe 12 ore. Exagerat, exclus, altă variantă. Mergem cu trenul din Mestre, așa le facem și copiilor o bucurie. Găsim mai multe parcări în zona gării centrale din Mestre, cu prețuri între 12 și 20 de euro pe 12 ore, dar cu review-uri pe Google Maps de nu-ți vine nici măcar să te uiți spre ele. Exclus din nou. Dar vrem totuși cu trenul. Până ne vine o idee genială și căutăm alte gări în Mestre. Mai sunt două, una chiar înainte de pod și una spre ieșire din oraș, spre nord. Ne uităm pe Maps și, ce să vezi, chiar lângă gară sunt mai multe hipermarketuri cu, evident, parcări. Multe parcări! Evrika! Am găsit cea mai ieftină și ușoară cale de acces spre Veneția 😀 Sunt locuri suficiente la magazine, gratuite, la 2 minute de gară. Iar biletele până la Veneția au fost 1,4 euro pe persoană, pe sens. Gara se numește Mestre Ospedale și bilete se pot lua din stație, de la automate.

În 15 minute cu trenul am ajuns în Veneția. Nu pot să vă descriu sentimentul pe care l-am avut când am ieșit din gară și am văzut canalul cu bărci și gondole, podurile și clădirile. E something else! Copiii, șocați, repetau întruna ”Dar nu au mașini!”, ăsta a fost laitmotivul zilei.

Am traversat podul de peste Canal Grande și am pornit să ne pierdem pe străduțe. Am văzut multe bazilici și piațete, foarte multe cănăluțe și poduri, și mai multe bărci și gondole. Copiii au alergat curioși ba într-o parte, ba în alta, au pus o tonă de întrebări și au explorat fiecare colțișor. Nu știu să vă spun pe ce străduțe am mers, dar vă spun câteva dintre locurile pe care le-am văzut și ne-au plăcut, oarecum în ordinea în care le-am luat: Bazilica și Scuola Grande di San Rocco, biserica Santa Maria Gloriosa dei Frari, Campo San Polo, Ponte di Rialto, Campo Santa Maria Formosa, Piața San Marco cu bazilica, turnul, Palatul Dogilor și Puntea Suspinelor. Nu am intrat în niciuna pentru că erau niște cozi interminabile și aveam doar o zi. Inițial voiam să traversăm cu barca până la Bazilica Santa Maria della Salute, dar era în renovare și am considerat că nu merită. Nu am mers nici cu gondola, chiar dacă inițial voiam. Dar 80 de euro pe 30 de minute ni s-a părut jaf pe față. 😆 Am preferat să le admirăm de pe poduri, cum trec pe sub noi.

Acum ponturile, că avem și așa ceva 🙂

1. Încercați să mergeți pe cât posibil în extrasezon. Deși nu prea există așa ceva, totuși evitați lunile iunie, iulie și august, când se înghesuie acolo jumătate de planetă.
2. Plecați cât mai dimineață, să aveți timp să vizitați tot ce v-ați propus. Dacă aveți o singură zi, ca noi, căutați din timp locurile pe care vreți să le vedeți. Orașul nu e foarte mare, dar timpul trece extrem de repede și nu veți apuca să vedeți decât câteva obiective.
3. Urcați pe acoperișul palatului Fondaco dei Tedeschi, de unde se poate admira Canal Grande. Se poate urca gratuit, dar trebuie făcută rezervare dinainte. Noi am întrebat acolo și era plin. Rezervările se pot face aici.
4. Luați cu voi gustări și apă. Nu am avut timp de oprit la restaurante, așa că astea ne-au salvat. Deși veți găsi și prin oraș tot felul de magazinașe cu sendviciuri, la prețuri chiar ok.
5. La restaurante nu vă lasă să faceți pipi. Am intrat cu Mihai în câteva locuri și i-am rugat să mă lase să merg cu copilul la wc, dar ne-au refuzat categoric. Urât de tot. Am găsit într-un final un wc public, dar sunt atât de bine ascunse, că faci pe tine până ajungi la ele. Mihai era să facă. A, și costă 1,5 euro de persoană. Dacă aveți oliță portabilă la copii, vă sfăruiesc s-o luați 🙂
6. Cel mai important pont: Nu vă luați după puhoiul de turiști. Căutați străduțele mai înguste, care vă scot aproape tot timpul la niște canale și poduri foarte drăguțe și foarte goale. Acolo veți putea admira adevărata față a Veneției fără să vă călcați în picioare cu alții.
7. Începând din 2024, în anumite zile, Veneția introduce o taxă de acces pe insulă. Adică va trebui să vă rezervați ziua în care vreți să mergeți și să achitați taxa, iar când ajungeți acolo arătați rezervarea. Din câte am înțeles, în acest an se plătește în perioada Paștelui și în weekendurile din lunile mai, iunie și iulie. Copiii sub 14 ani nu plătesc, nici rezidenții și cei care dovedesc că au cazare pe insulă. Puteți citi mai multe detalii aici.

Acum să vă spun și ce nu ne-a plăcut. În primul rând că nu ne-au lăsat cu copiii la wc la restaurant. Drept pentru care pe unele alei înguste mirosea a pipi. Nu mi se pare ok ca într-un oraș de talia Veneției să nu-ți dea voie la baie, mai ales că vorbim de un copil.

Și nu ne-a plăcut nici faptul că multe clădiri erau dărăpănate, unele chiar părăsite, cu tencuiala căzută, geamuri sparte… Chiar la unele palate, fațada era renovată frumos, iar pe lateral pica tencuiala. Mi-a lăsat așa o impresie de ”meh, las că lumea oricum vine, pentru ce să le mai renovăm?” La câți bani intră în orașul ăsta, mi se pare de prost gust și oarecum chiar o bătaie de joc la adresa turiștilor. Dar poate am avut eu așteptări prea mari…

Să vă spun și unde am stat. Ne-am cazat în Lido di Jesolo (la vreo 40 min de Mestre), o mega-stațiune, un fel de Mamaia noastră. Ocazie cu care ne-am reamintit de ce nu ne plac stațiunile. Hoteluri și pensiuni înghesuite unele într-altele, magazine, buticuri, tiribombe și alte nebunii, numai bune să atragă turiștii obișnuiți. Nu și pe noi 😀 Plaja e perfectă pentru copii, e nisip cât vezi cu ochii, apă mică, dar e efectiv împânzită de șezlonguri. Este și loc de pături în fața șezlongurilor, pe mal, dar nu vreau să mă gândesc ce e acolo vara. Când am fost noi mai erau vreo 3 oameni care își plimbau câinii și cam atât. De-asta ne-a plăcut. Dar în plin sezon eu una nu m-aș duce acolo.

Am stat la Appartamenti Gherbin, o pensiune aproape de plajă. Curățenie, camere mari, saltele comode, suficient pentru două nopți. Dar atenție dacă vă cazați aici, se cere o garanție de 200 de euro la sosire, pe care o primiți înapoi în seara dinaintea plecării. Doamna administratoare a fost drăguță, dar nu știe engleză. Ne-am descurcat cu reminiscențele mele de italiană. Dar a fost binevoitoare și s-a străduit să-mi răspundă la întrebări. Deci recomand pensiunea dacă sunteți în trecere și vreți să vizitați Veneția, a fost la preț mult mai bun decât ce am văzut prin Mestre.

Aceasta a fost Veneția noastră, văzută pe fugă. Probabil ne vom întoarce la un moment dat, să vedem ce am ratat din oraș și să vizităm și insulițele din jur, în special Murano și Burano.

Dacă ți-a plăcut articolul nostru, ne poți susține pagina distribuindu-l. Iar dacă îți place de noi, te poți abona la newsletter și ne poți urmări pe Facebook și pe Instagram.

Explorări plăcute !