Sfaturi practice pentru o aventură la cort cu copiii,

în munţii mari

Iubim munţii de când ne ştim, şi cortul aproape la fel. Iar când cele două se combină, iese ceva bestial. Când eram şi noi mai copii, am străbătut toţi munţii din ţară cu cortul în spate. Dar, de când am crescut mari şi avem copiii noştri, am mers doar cu cortul lângă maşină, mai mult prin Pădurea Craiului şi prin Padiş. Nu că ne-ar fi lene, ci pur şi simplu logistica implicată e destul de complicată când ai copii mici, care nu pot parcurge pe picioarele lor distanţa până la locul de campare. E imposibil pentru doi adulţi să ducă în spate un cort mare sau două mici, patru saci de dormit, patru izoprene, haine pentru patru persoane, mâncare şi pe deasupra şi un copil :))

Echipamentul necesar şi gestionarea lui

De la bun început trebuie luat în calcul că munţii mari nu se compară cu campingurile (amenajate sau nu) de la câmpie sau deal. La altitudini de peste 2000 m, temperatura e alta şi, chiar dacă ziua e cald, noaptea se poate face foarte rece. În pus, vremea se poate schimba total în 10 minute. Ca să testăm apele, când Mihai avea 4 ani, am dormit pe Transfăgărăşan, cu corturile lângă maşină.

Când am văzut că supravieţuim şi Mihai a împlinit 5 ani, am decis că e momentul să trecem în sfârşit la next level şi să ne şi desprindem de maşină.

Echipamentul necesar

• În primul rând aveţi nevoie, evident, de cort. În funcţie de câţi copii aveţi şi de cum sunteţi obişnuiţi, puteţi opta pentru unul sau două. Noi preferăm varianta cu două corturi, ni se pare mai uşor de gestionat. Aşa ne împărţim cu copiii, hainele şi celelalte lucruri şi nu se face haos general în cort (cel puţin în teorie 🙂 ) În plus, e mai uşor de găsit două locuri mici, plate şi netede, decât unul mai mare.
• Sacii de dormit şi izoprenele pentru fiecare persoană. Cum spuneam, munţi mari, noapte rece, fiecare are nevoie de sacul propriu. Noi am optat pentru saci de dormit de trei sezoane, cu temperatura extremă undeva la -10, ca să fim siguri că nu facem frig. În Făgăraş ne-a fost bine, în Retezat ne-a fost cald. Dar mai bine desfaci sacul decât să îngheţi 🙂
• Hainele. Aici e distracţia mare, cel puţin pentru mami, că e capitolul ei. Pentru noi, adulţii, am pus mai puţine, dar pentru copii e nevoie de cel puţin un schimb în plus, că mai dau de câte o baltă, un noroi, un lac şi cine ştie cum ies de acolo :)) Pentru cele 4 zile cât am stat, am pus 3 perechi de pantaloni, 3 tricouri, 2 bluze cu mânecă lungă, un polar, un softshell, o bluză de trening, o geacă, o căciulă, şosete şi chiloţi de schimb. Pelerina de ploaie nu trebuie să lipsească nici dacă se anunţă cel mai puternic soare din lume. În perioada în care am fost noi nu se anunţa deloc ploaie, dar ne-am trezit într-o după-masă cu ea peste noi.
• Bocancii. Nu adidaşi, bocanci. Pentru că traseele sunt accidentate, bolovănoase, iar adidaşii nu oferă nici aderenţa, nici siguranţa pe care o dau bocancii.
• Mâncarea. Asta ne-a fost cel mai greu de calculat. Una e să pui de acasă o plasă plină cu mâncare şi să alegi de acolo în fiecare zi ce vrei, alta e să îţi calculezi mâncarea pentru 4 zile, 4 persoane. Nu am dus decât puţine conserve, pentru că sunt grele. Am pus trei pâini, dar am cam făcut foame. Data viitoare sigur punem ziua şi pâinea, că altceva nu prea ai ce mânca pe acolo :)) Am pus primusul, supe la plic, paste, salam uscat, pateu, brânză topită, muuulte batoane energizante, fructe uscate (de mare succes la copii) şi ceva fructe şi legume.
• Alte lucruri utile: trusa medicală, frontalele, balsam de buze (bate vântul mereu sus), crema de protecţie solară, şapcă dacă vă ştiţi sensibili la insolaţie, hârtie igienică (pe care o strângem într-o pungă şi o aruncăm jos, la tomberon), şerveţele umede.
• REMINDER – sus în creastă nu aveţi umbră deloc! Echipaţi-vă în consecinţă.

Gestionarea

Aici fiecare face cum consideră, dar eu vă spun cum am procedat noi. Mihai nu a avut nimic în spate, am considerat că, dacă se duce pe el până sus, e suficient 🙂 Alex şi-a dus în rucsac sacul lui de dormit şi pelerinele. Mami a avut în spate doi saci de dormit, hainele ei şi ale copiilor şi izoprenele. Tati a avut sacul lui de dormit, hainele lui şi cele două corturi. Mâncarea şi apa le-am împărţit între noi, ca să echilibrăm cât de cât greutatea rucsacilor. Cam aşa arătau înainte de plecare (fără mâncare).

Traseele parcurse

În prima zi am pornit din Oradea cu noaptea în cap, ca să reuşim să şi urcăm până la lacul Bucura. Drumul de la barajul Gura Apelor până la Poiana Pelegii e lung, aş putea spune chiar interminabil, şi unul dintre cele mai proaste drumuri pe care le-am parcurs. Deci înarmaţi-vă cu răbdare. 🙂 Mai trebuie menţionat că la baraj e intrarea în Parcul Naţional, unde se plăteşte taxa de intrare (10 lei pe adult + 7 lei pe maşină) şi e şi o barieră care se închide la ora 21:00. Un alt aspect important e că locurile de parcare din poiană sunt limitate. Noi am ajuns joi pe la prânz şi am avut noroc să găsim loc liber, dar vara de obicei e mereu plin. În weekend e dezastru, e de evitat.

Poiana Pelegii – lacul Bucura

Traseul din Poiana Pelegii până la lacul Bucura e marcat cu cruce roşie şi durează (teoretic) 1,5-2 ore. Noi am făcut vreo 3 ore, că am făcut mai multe pauze şi am mers mai încet, în funcţie de posibilităţi. Ca o paranteză aici vreau să vă amintesc că, dacă mergeţi cu copii, timpii daţi de indicatoare se cam dublează. Bineînţeles că depinde şi de vârsta şi pregătirea copiilor, dar oricum veţi face mai mult decât scrie pe indicator. Ţineţi cont de asta când alegeţi traseele.

Traseul spre lac urcă destul de abrupt în prima parte, până la ieşirea din pădure, după care se mai domoleşte panta. Nu e un traseu greu, dar se urcă totuşi peste 400 m diferenţă de nivel. Apă ar fi bine să luaţi din poiană, de la izvor, şi să nu beţi din pârâul de pe traseu, care vine din lacul Bucura. Sus la lac este izvor lângă refugiul Salvamont, deci nu e problemă cu apa.

La lacul Bucura e singurul loc de campare din creastă, deci doar acolo vă puteţi lăsa cortul. Nu aveţi cum să-l rataţi, e mereu plin de corturi. În caz că vă întrebaţi de ce sunt construite cazematele din pietre, în prima noapte sigur vă veţi prinde 🙂 Vântul bate aici mai mereu, mai ales noaptea, dinspre lac înspre vale, şi se poate face foarte rece. Deşi sunt din pietre, cazematele protejează destul de bine.

Lacul Bucura – vârful Peleaga

De la Bucura se poate ajunge pe Peleaga prin două modalităţi. Este un traseu direct, crucea galbenă, care urcă prin spatele refugiului Salvamont până pe vârf. Diferenţa de nivel e de aproximativ 470 m. Mare atenţie, fiindcă traseul presupune traversarea unui horn abrupt, cu mult grohotiş care alunecă. Noi nu am parcurs acest traseu de data asta.

Al doilea traseu, cel ales de noi, urcă spre şaua Curmătura Bucurei, trece peste vârful Custura Bucurei şi merge pe creastă până pe Peleaga (vezi harta de mai sus). Acest traseu e mai lung şi cu diferenţă de nivel mai mare decât traseul direct, dar nouă ni s-a părut mai spectaculos şi, cum aveam toată ziua la dispoziţie, am profitat 🙂 Traseul urmăreşte mai multe marcaje, pentru că nu e unul direct. Până în şa se merge pe banda albastră, apoi spre vârf se ia banda roşie. Dar nu prea aveţi cum să vă rătăciţi nici fără marcaje, pentru că potecile sunt foarte bine bătute. Doar la intersecţii să fiţi atenţi, să luaţi marcajul potrivit 🙂 Traseul nu e uşor, dar piticii noştri erau super entuziasmaţi că aveau ocazia să se “joace” într-un “loc de joacă” pentru oamenii mari. Părţile de căţărat pe bolovani au fost cele mai apreciate.

Priveliştea de la 2509 m, de pe cel mai mare vârf din Retezat, i-a captivat şi pe copii, dar şi pe noi deopotrivă. Deşi am mai văzut-o, de fiecare dată simţim acelaşi fior când ajungem aici 😍 Le-am povestit pe unde merge creasta mai departe, spre Păpuşa şi Porţile Închise, şi le-am arătat imensitatea lacului Bucura, care abia de aici se poate percepe.

La coborâre, fiindcă nu voiam să alunecăm prin hornul cu grohotiş de pe traseul direct, am pornit înapoi pe unde am urcat. Dar, ca să nu mai urcăm Custura Bucurei, pentru că energia deja era aproape epuizată, am coborât prin Căldarea Berbecilor, cea de sub Peleaga, pe un traseu nemarcat. Nu, nu suntem inconştienţi să ducem copiii pe nemarcate, decât dacă le-am parcurs înainte şi ştim că sunt safe, ca în cazul ăsta 🙂 Traseul nemarcat taie practic căldarea şi dă în crucea galbenă puţin mai sus de refugiul Salvamont. Dar, oricât de puţin mai era până la refugiu şi chiar dacă eram în coborâre, Mihai şi-a epuizat toate resursele de energie, s-a întins pe o piatră şi a declarat că oficial nu mai poate şi doarme acolo :))) Noroc că are un tătic bun, care nu l-a lăsat să îngheţe acolo şi l-a dus în spate, monkey style, până la cort.

Lacul Bucura – şaua Judele

A treia zi energia s-a diminuat puţin, dar tot a fost destulă pentru încă o sesiune de “joacă” pe bolovani. Voiam iniţial să facem creasta Judele-Slăveiu, dar am zis că totuşi Mihai e puţin cam mic şi traseul e destul de dificil. Aşa că am pornit spre şaua Judele pe la Tăul Porţii şi Tăul Agăţat.

A fost o zi puţin mai relaxantă, deşi traseul nu e deloc printre cele mai uşoare din Retezat. Dar cunoscând traseul şi experienţa copiilor, am decis că merită. Porţiunea până la Tăul Porţii e uşoară, “joaca” începe abia de la el spre Tăul Agăţat. Evident că am fost lângă Mihai tot timpul, l-am ţinut de mână unde a fost nevoie şi l-am ajutat să deprindă mersul pe bolovani.

Tăul Agăţat se află într-un circ glaciar foarte frumos, izolat. E lacul meu preferat din Retezat! ❤ Aşa că aici am făcut o pauză puţin mai lungă, unde copiii s-au jucat, evident, la noroi.

Porţiunea de la Agăţat până în şaua Judele e în urcuş continuu şi destul de susţinut, partea finală e chiar foarte abruptă. Trebuie atenţie sporită, nu recomand traseul celor fără experienţă pe munte şi cu atât mai puţin copiilor fără experienţă.

Ajunşi sus în şa, ni s-au deschis zările până departe şi am putut să le arătăm copiilor celelalte vârfuri mari, Bucura şi Retezat, rezervaţia Gemenele şi căldarea Zănoagei, spre care vom merge cu altă ocazie 🙂 Norii s-au tot jucat, ba acoperind, ba descoperind soarele, aşa că am avut spectacol la poze. După o pauză destul de lungă, am pornit iar spre corturi, cu mai mare atenţie decât la urcare, că doar ştiţi că e mai greu să cobori decât să urci 🙂

A patra zi am decis totuşi să coborâm, nu atât din lipsa de putere (deşi pe Mihai începea să se simtă) cât din lipsa de mâncare, mai exact, de pâine, cum spuneam mai sus :)) Dar înainte de coborâre Alex a avut parte de o experienţă inedită. I-a văzut pe băieţii de la Salvamont că echipează un traseu de căţărat lângă refugiu. Şi cum nu refuză niciodată aşa ceva, s-a băgat şi el. Băieţii l-au lăsat cu drag, chiar l-au ajutat şi a reuşit să caţere cu brio vreo 3 trasee, deşi era în bocanci. Mihai n-a vrut, el a preferat să se joace la izvor.

Aşa că, după joaca de dimineaţă, ne-am făcut bagajele şi am pornit-o spre (mâncare) maşină. Traseul la coborâre a durat mult mai puţin, dar uşor n-a fost, pentru că eram toţi destul de obosiţi. Dar asta nu i-a oprit pe copii să întrebe când mai venim. Alex mai avea puţin şi plângea că voia să mai rămână. We must be doing something right 🙂

La coborâre noi am pornit-o direct spre casă, dar, dacă veniţi de mai departe şi nu vreţi să plecaţi acasă în aceeaşi zi, vă recomandăm cu căldură pensiunea Dor De Vis din Haţeg. Am fost la ei de două ori şi ne vom întoarce cu drag de fiecare dată când vom merge în zonă, sunt nişte oameni minunaţi şi se vede că pun suflet în ceea ce fac.

Dacă ți-a plăcut articolul nostru, ne poți susține pagina distribuindu-l. Iar dacă îți place de noi, te poți abona la newsletter și ne poți urmări pe Facebook și pe Instagram.

Explorări plăcute !