Vlădeasa e un munte la sufletul nostru, fiind cel mai mare şi mai accesibil din zona noastră. Aşa că a fost primul loc în care ne-am gândit să ducem copiii pentru primul lor traseu de iarnă şi pentru prima lor mare de nori. Noi am mai văzut astfel de “mări”, tot în Vlădeasa, dar cea care ne-a rămas în suflet a fost într-un Crăciun de prin 2006, când am văzut până în Retezat şi Rodna.

Marea de nori e un fenomen meteorologic foarte spectaculos şi poate fi văzut doar de la altitudine. De la ce altitudine, asta depinde de stratul de nori. Noi am prins limita norilor şi la 500 m, dar şi la 1500. Marea de nori se formează când apare fenomenul de inversiune termică: jos în văi şi depresiuni este frig şi ceaţă, iar sus temperatura este mai ridicată şi nu există curenţi verticali care să împrăştie norii.

Am urcat cu maşina până sub cabana Vlădeasa, dar cu lanţuri, pentru că porţiunea din pădure era îngheţată. Se poate urca aproape cu orice maşină, dar neapărat să aveţi lanţuri, că nu e de joacă. Drumul e asfaltat până în satul Rogojel, iar de acolo urcă spre cabană un drum pietruit, dar bunicel.

De la cabană, am pornit spre vârf pe drumul forestier. Este şi marcaj (punct roșu), refăcut destul de recent. Oricum, drumul nu prea aveţi cum să-l rataţi 🙂

Distanţa de la cabană până pe vârf e de aproximativ 4 km, iar diferenţa de nivel e de cam 400 m, dar având în vedere că a fost zăpadă, urcuşul ne-a luat cam 4 ore, cu tot cu pauzele de joacă şi mâncat zăpadă 😀

Dar odată ajunşi pe vârf, ni s-au afişat în faţă toţi Apusenii, în toată splendoarea lor

Ne-am odihnit apoi pe băncuţa de lângă staţia meteo, am mâncat şi am făcut multe poze, până ne-a prins frigul. Cu toate că vremea era perfectă şi soarele, călduţ, vântul de creastă se făcea simţit şi încet am fost nevoiţi să ne desprindem de peisajul de poveste şi să pornim înapoi spre cabană.

Voiam să aşteptăm apusul pe vârf, dar frigul nu ne-a lăsat. Totuşi, înainte să coborâm, am prins câteva lumini colorate şi o preafrumoasă Glorie 😀

Pe scurt, Gloria e un fenomen meteorologic extrem de rar, care apare pe vârful munţilor, în direcţia opusă soarelui, proiectat pe nori. Practic, apare un curcubeu în jurul capului privitorului. În cazul nostru Gloria nu a fost în jurul capului nostru, ci, soarele fiind la apus, în jurul unui alt vârf, interpus între soare şi norii de dedesubt. A fost un spectacol fantastic al naturii, nu credeam să avem vreodată ocazia să-l vedem. Dar natura ne-a răsplătit cum ştie ea mai frumos pentru prima urcare a copiilor pe zăpadă

Noi, adulţii, nu ne mai săturam s-o privim, dar copiii erau deja congelaţi, aşa că a trebuit să pornim mai departe. Partea faină a fost că ne-a însoţit până aproape la apus, deci o bună parte din drum 🙂

Nu a fost apusul de pe vârf la care visam, dar a fost la fel de frumos, pentru că l-am prins exact înainte să coborâm din culme. În plus, am avut în faţă superba mare de nori scăldată în lumina portocalie-roz a apusului.

Am ajuns la cabană pe noapte, după ce am mai făcut o pauză de joacă la un izvor, că aşa e cu copiii :)) Se încălziseră de la coborâre, aşa că n-aveau nicio treabă că era întuneric, urmăreau cu frontala bucăţile de zăpadă care se scurgeau prin canalul apei. De data asta noi am fost cei care au tras de ei să mergem în cabană, să ne încălzim cu un ceai de fructe. Nu am rămas să dormim aici, deşi ne-ar fi plăcut. Dar ne vom întoarce pentru experienţă.

A fost primul traseu la munte pe zăpadă pentru copii, dar sigur nu ultimul. Mihai, la 4 ani jumate, a rezistat eroic, iar Alex, la 8 ani jumate, a descoperit gustul traseelor pe zăpadă, ceea ce nu poate decât să ne bucure. Aşa că mai urmează 🙂

Dacă ți-a plăcut articolul nostru, ne poți susține pagina distribuindu-l. Iar dacă îți place de noi, te poți abona la newsletter și ne poți urmări pe Facebook și pe Instagram.

Explorări plăcute !