Cu copiii în Banatul Montan: Cheile și cascada Șușara

Banatul Montan e una dintre cele mai ofertante regiuni din ţară, are câte ceva pentru fiecare: cascade, chei, peşteri, muzee… Istoria şi geografia se împletesc armonios aici, creând parcă intenţionat un paradis la îndemâna noastră. Noi trebuie doar să descoperim minunăţiile pe care le ascunde.

Una dintre acestea e şi cascada Şuşara, despre care nici nu auzisem înainte să planificăm excursia în Banat. Dar, cum ne plac cascadele, am băgat-o rapid în itinerariul nostru. Şi bine am făcut, căci traseul până la ea e o plimbare frumoasă şi antrenantă prin cheile cu acelaşi nume, un spectacol oferit de apă şi natură.

Traseul spre cascadă porneşte din Sasca Montană şi e marcat cu cruce albastră. Deşi marcajul e destul de slab, nu i-am simţit lipsa, pentru că poteca e vizibilă pe tot parcursul traseului. Traseul are în total 2,4 km, deci cam 5 km dus-întors, şi parcurgerea lui durează aproximativ o oră pe sens.

Am lăsat maşina la intrarea pe vale, lângă un vagonet galben de mină, care a devenit locul de joacă pentru copiii mici şi mari şi la plecare, dar şi la întoarcere 🙂 De la vagonet, o potecă îngustă porneşte pe partea stângă a văii (după sensul de mers), dar după puţin timp se lărgeşte, devenind un fel de drum. După vreo jumătate de oră ajungem la cabana Şuşara, o cabană foarte frumoasă, aşezată într-o poieniţă de pe malul apei, dar închisă.

După o mică pauză de realimentare cu biscuiţi, pornim mai departe, cu Alex, pasionatul de mine, în frunte, în căutarea minei romane. Ştiam că e după cabană, aşa că a fost atent la fiecare centimetru pătrat de drum, să nu cumva să o rateze :)) Nu prea avea cum, fiindcă e chiar lângă drum şi are şi indicator. Dar e mai mică decât ne aşteptam, e practic o peşteruţă care în interior se lărgeşte puţin. N-am putut explora mare lucru, pentru că e inundată, dar imaginaţia lui Alex a început să zboare şi tot drumul până la cascadă şi înapoi a ţinut-o cu poveşti despre romani care căutau aur în mină.

La scurt timp după mină ajungem la cea mai dificilă porţiune a traseului, un sector îngust de chei. Dar nu ne-a pus probleme deloc, fiindcă sunt echipate cu cabluri, care ajută mult parcurgerea. Mihai a stat în rucsac, că era încă prea mic şi nu ajungea la cablu, dar Alex a trecut fără probleme.

Imediat după chei am ajuns şi la cascadă. Nu e foarte înaltă, are doar 15 m înălţime, şi nici debitul nu era foarte mare când am ajuns noi, dar ne-a plăcut foarte mult amfiteatrul în care e amplasată. Şi ni s-a părut că seamănă într-o oarecare măsură cu cascada Boiului din munţii Pădurea Craiului, probabil din cauza faptului că are două trepte.

După o pauză de vreo 30 de minute de fotografiat şi admirat cascada şi de realimentat burticile, am făcut cale întoarsă spre maşină. Am urmat acelaşi traseu, spre marea bucurie a lui Alex, care nu s-a lăsat şi a mai intrat încă o dată în mină, că poate de data asta va putea înainta mai mult :)) N-a putut, aşa că s-a resemnat şi a dat-o mai departe cu poveştile şi întrebările.

Recomandăm acest traseu familiilor cu copii, e uşor de parcurs şi numai bun de iniţiere în traseele montane. Dacă sunt prea mici copiii pentru a parcurge porţiunea cu lanţuri, îi puteţi lua în braţe. Această porţiune e scurtă, nu cred că are mai mult de 30 m. Restul traseului e o potecă lejeră, numai bună pentru relaxarea de după-masă. 🙂

Alte obiective de vizitat cu copiii în Banatul Montan:

Dacă v-a plăcut articolul nostru, vă invităm să-l distribuiţi şi să ne ajutaţi să facem cunoscute peste tot frumuseţile ţării noastre. Vor urma şi atlele, fiţi pe fază 🙂 Iar dacă vă place de noi, vă puteţi abona la newsletter şi ne puteţi urmări pe Facebook.

Iar pentru locuri minunate de cazare, vă recomandăm ofertele de pe Booking, partenerul nostru fidel în fiecare călătorie 😀 Noi am stat în această excursie la Nera House din Ilidia, locație pe care o recomandăm cu drag!

Explorări plăcute !

3 thoughts on “Cu copiii în Banatul Montan: Cheile și cascada Șușara

Leave a comment