Grecia cum nu o știai ✧ Aventuri cu barca din Methoni

Peloponezul nu e prima destinație care îți vine în minte când te gândești la Grecia, nu? Nici nouă. Cu toate astea, după ce am văzut câteva locuri faine pe net, ne-am hotărât să-l explorăm. Și bine am făcut! După ce ne-am întors, ne-am întrebat: de ce n-am venit mai devreme? 🙂 Vreau să-ți arăt și ție de ce merită să iei Peloponezul în calcul pentru următoarea vacanță, într-o serie de articole cu titlul Grecia cum nu o știai. Aici vei descoperi o altă față a acestei țări.

  1. Cum am organizat excursia cu barca din Methoni
    1. Legende, epave și ape limpezi
    2. Peștera focilor și poiana care crește
    3. Insula Bobba, inima ascunsă
  2. Castelul Methoni – ziduri venețiene și legende otomane
  3. Concluzie: o experiență de neratat în sudul Peloponezului

O vacanță în Grecia nu e completă fără o excursie cu barca, nu-i așa? Cel puțin nouă așa ne-au spus copiii. Iar cum Peloponezul e un adevărat paradis acvatic, e locul perfect în care să pornești în explorare pe mare. Mani a ridicat standardele destul de sus, însă, după ce am studiat bine harta și locurile, am ales să plecăm pe mare din Methoni. De ce? Pentru că de aici se poate ajunge ușor la mai multe insule, iar noi voiam o aventură cu peisaje spectaculoase, nu doar întinderi infinite de apă.

Cum am organizat excursia cu barca din Methoni

Am luat legătura cu Petros de la Methoni Boats, care a fost extrem de receptiv și prietenos. Ne-a ajutat faptul că vorbește bine engleză și a înțeles imediat ce căutam: o aventură prietenoasă pentru copii, cu povești, opriri de explorare și peisaje variate.

Ne-am întâlnit într-o dimineață caldă în portul Methoni și ne-am urcat în bărcuța Sapientza III, care ne aștepta cuminte la ponton. Copiii deja se imaginau pirați. Și copilul mare la fel! 😆 Am pornit motoarele și duși am fost!

Legende, epave și ape limpezi

Prima imagine care ne-a fascinat imediat după ce am părăsit portul a fost castelul Methoni, aflat chiar în capătul peninsulei. Continuând spre larg, Petros ne-a povestit multe legende marinărești despre corăbii de pirați care s-au refugiat în zonă. Unele dintre ele au naufragiat aici, comorile lor ajungând pe fundul mării. Un exemplu sunt sarcofagele romane de pe fundul mării, pe care le-am văzut din barcă. Sunt într-adevăr impresionante! Dacă e cald, se poate face snorkeling sau scufundări chiar deasupra lor.

În apropierea sarcofagelor se află insula Sapientza, cu una dintre cele mai frumoase plaje din Grecia! Insula este parte din rețeaua ecologică Natura 2000, fiind sălbatică, nelocuită și accesibilă doar cu autorizație. Din fericire, Methoni Boats au permisiunea de a acosta acolo, așa că am făcut un popas pe plaja Ammos, cu cel mai alb nisip și cea mai turcoaz apă pe care le-am văzut în Grecia! Ne-am simțit ca într-un paradis exotic.

Insula este locuită doar de caprele sălbatice kri-kri, o specie rară originară din Creta, care pot fi zărite pe stâncile abrupte. Doar că nouă n-au vrut să ni se arate…

Peștera focilor și poiana care crește

Un alt loc spectaculos este Seal Cave (Peștera Focilor), unde iarna vin focile Monachus monachus să își crească puii 🙂 Nu se poate intra cu barca, ci doar înot, dar noi am renunțat, fiindcă apa era prea rece. În schimb, am făcut o mică drumeție spre un loc curios – o poiană de pe vârful insulei, care, potrivit lui Petros, s-a tot extins datorită albinelor care au polenizat florile locale. Se spune că poiana crește an de an. E un mic miracol botanic al insulei Sapientza!

Insula Bobba, inima ascunsă

Punctul final al aventurii noastre a fost insula Bobba, cunoscută pentru forma ei interesantă de inimă. Din păcate, nu am putut-o vedea așa cum apare în fotografii, pentru că forma se observă doar din aer. Petros ne-a arătat totuși o poză cu drona, așa că, dacă ai una, nu uita s-o iei cu tine și să o ridici aici!

Castelul Methoni – ziduri venețiene și legende otomane

La întoarcere, nu puteam să ratăm o vizită la castelul Methoni, pe care l-am admirat patru ore de pe mare. Am aflat de la Petros că a fost construit în secolul al XIII-lea de către venețieni, pe locul unei foste cetăți bizantine. A fost o fortificație importantă pentru rutele comerciale, iar poziția sa strategică, înconjurat pe trei laturi de mare, îl făcea ușor de apărat.

În capătul digului, separată de restul cetății, se află o mică insuliță cu un turn octogonal (cunoscut ca Bourtzi) care a servit inițial ca far, apoi ca închisoare în timpul ocupației otomane. Are o aură misterioasă, mai ales când îl privești în lumina apusului (tot din spusele lui Petros, noi n-am ajuns la apus… încă 😁).

Câteva ore bune am explorat zidurile, bastioanele și arcadele, dar am fost nevoiți să ieșim la ora închiderii, fără să-l vedem în întregime. Cu siguranță vom reveni, și pentru castel, dar și pentru încă o escapadă pe mare cu Methoni Boats!

Concluzie: o experiență de neratat în sudul Peloponezului

Aventura noastră pe mare a durat patru ore, dar au fost unele dintre cele mai pline patru ore ale vacanței din Peloponez. Am râs, am învățat legende, am descoperit locuri uimitoare, iar copiii încă mai povestesc cum au condus bărcuța “ca niște pirați adevărați”.

Dacă ajungi în sudul Peloponezului, oferă-ți această experiență. E genul de amintire care se furișează în suflet și nu mai pleacă. Și cine știe? Poate și tu vei pleca de acolo cu gândul să revii. Noi sigur o vom face.

*Acest articol a fost realizat în colaborare cu Methoni Boats.*

Alte articole din seria Grecia cum nu o știai:

Informații suplimentare, păreri și ponturi despre Peloponez găsești pe grupul de Facebook Forum Peloponez, parte a grupului Forum Grecia.

Dacă ți-a plăcut articolul nostru, ne poți susține pagina distribuindu-l. Iar dacă îți place de noi, te poți abona la newsletter și ne poți urmări pe Facebook și pe Instagram.

Explorări plăcute!

Toate fotografiile și textele din acest articol sunt realizate de Kids Exploring și sunt protejate de drepturile de autor. Folosirea, copierea sau distribuirea lor fără menționarea sursei și fără acordul prealabil al autorului este strict interzisă și se pedepsește conform Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.

One thought on “Grecia cum nu o știai ✧ Aventuri cu barca din Methoni

Leave a comment