Tot ce știam despre Băile Tușnad erau niște reminiscențe din facultate, cum că acolo sunt ape minerale și mulți urși. Știam că e o stațiune micuță, dar nu-mi imaginam că poate ascunde atâtea locuri minunate și mai ales oportunități de învățare. E fantastic ce au creat aici cei care se ocupă de managementul destinației ecoturistice Băile Tușnad și Împrejurimile. Dar să vă spun povestea noastră aici.

- 𝓤𝓷𝓭𝓮 𝓷𝓮 𝓬𝓪𝔃𝓪̆𝓶 𝓼̦𝓲 𝓶𝓪̂𝓷𝓬𝓪̆𝓶
- 𝓣𝓾𝓼̦𝓷𝓪𝓭 𝓔𝓬𝓸 𝓑𝓮𝓪𝓻 𝓒𝓪𝓿𝓮
- 𝓛𝓪𝓬𝓾𝓵 𝓒𝓲𝓾𝓬𝓪𝓼̦
- 𝓘𝔃𝓿𝓸𝓪𝓻𝓮𝓵𝓮 𝓶𝓲𝓷𝓮𝓻𝓪𝓵𝓮
- 𝓣𝓾𝓻𝓷𝓾𝓵 𝓐𝓹𝓸𝓻
- 𝓟𝓲𝓪𝓽𝓻𝓪 𝓢̦𝓸𝓲𝓶𝓲𝓵𝓸𝓻
- 𝓜𝓸𝓯𝓮𝓽𝓮𝓵𝓮
- 𝓣𝓱𝓮𝓻𝓶𝓪𝓵 𝓦𝓮𝓵𝓵𝓷𝓮𝓼𝓼 𝓢𝓹𝓪
Ajungem în destinația ecoturistică Băile Tușnad și Împrejurimile la începutul lui iulie 2024, pe o vreme de noiembrie 😂 Chiar ne gândim ce vom putea face pe o asemenea vreme. Dar știți și voi vorba aia care spune ”Nu judeca o carte după coperte”. Recunosc că avem uneori tendința să facem asta, dar de fiecare dată când o facem ni se reconfirmă zicala, și anume că locurile aparent banale sunt cele care ascund cele mai interesante comori. Așa e și cu Băile Tușnad!

𝓤𝓷𝓭𝓮 𝓷𝓮 𝓬𝓪𝔃𝓪̆𝓶 𝓼̦𝓲 𝓶𝓪̂𝓷𝓬𝓪̆𝓶
Întâi și întâi ne cazăm, ca tot omul, la pensiunea Stânca Șoimilor. Ne-am îndrăgostit de locul ăsta și am promis că vom reveni! 💗 Avem și un articol separat despre pensiune, ca să vedeți și voi de ce Stânca Șoimilor trebuie să fie prima alegere când vizitați Băile Tușnad. Îl găsiţi aici.



𝓣𝓾𝓼̦𝓷𝓪𝓭 𝓔𝓬𝓸 𝓑𝓮𝓪𝓻 𝓒𝓪𝓿𝓮
Începem explorările în destinația ecoturistică Băile Tușnad și Împrejurimile așa cum ar trebui să o facă oricine, și anume de la Tușnad Eco Bear Cave. Acest ”bârlog al urșilor” e un proiect conceput pentru a oferi vizitatorilor informații despre viața urșilor, despre istoria lor aici la Tușnad și conviețuirea localnicilor cu ei, de ce sunt importanți și de ce e și mai important să nu îi hrănim când îi întâlnim. Aici vizionăm întâi un film, iar apoi studiem cranii de urși, o blană de urs, amprentele labelor, un habitat recreat (cu urși în mărime naturală) și mai multe mostre de excremente, în care se poate vedea ce au mâncat urșii. Vedem clar dieta, formată din iarbă, fructe de pădure, plante și… pungi de plastic Da, au fost găsite inclusiv pungi în excrementele urșilor, ceea ce ar trebui să ne dea serios de gândit.




Momentan Centrul e în clădirea complexului spa, dar se va muta curând într-un spațiu de sine stătător, mai mare, unde se pot primi mai mulți turiști. Pentru vizită luați legătura cu managerul destinației, Gyorgy Leonard, și el vă va ajuta.



𝓛𝓪𝓬𝓾𝓵 𝓒𝓲𝓾𝓬𝓪𝓼̦
Chiar lângă complexul spa ne oprim la Lacul Ciucaș, simbolul orașului Băile Tușnad. Din păcate în prezent nu e în cea mai bună stare, fiind într-un conflict ciudat de proprietate. Dar am înțeles că va fi revendicat de primărie și va fi readus la gloria de odinioară, împreună cu restaurantul din mijlocul lui. Sperăm să se întâmple asta cât mai repede, pentru că e chiar frumos.




𝓘𝔃𝓿𝓸𝓪𝓻𝓮𝓵𝓮 𝓶𝓲𝓷𝓮𝓻𝓪𝓵𝓮
Uzi pe dinafară, dăm rapid o tură pe la câteva dintre cele 62 (😮) de izvoare minerale din stațiune, ca să ne udăm și pe dinăuntru. 😁 Cele două izvoare principale din stațiune sunt Apor și Mikes, situate unul lângă altul, dar având surse diferite. Se și simte diferență de gust la apă, dar ambele au gust puternic de fier. Un al treilea izvor la care am fost, Tineretului, ne-a plăcut cel mai mult. Apa nu ”pute” și e chiar bună și carbogazoasă. Seamănă oarecum la gust cu cea pe care am descoperit-o în Slovacia anul trecut. Mai multe detalii despre izvoarele minerale din zonă găsiți în acest articol.




𝓣𝓾𝓻𝓷𝓾𝓵 𝓐𝓹𝓸𝓻
Fiind lângă izvoarele minerale, continuăm pe alee, care se transformă în drum pietruit, apoi în potecă, spre turnul Apor. Cred că a fost primul lucru pe care l-am văzut când am intrat în oraș, un turnuleț singur, cocoțat pe deal, de unde veghează asupra stațiunii. Aflat la altitudinea de 700 m, turnul Apor a fost construit în 1883, cu rol de punct panoramic, fiind unul dintre cele două locuri din care poate fi admirat Tușnadul de la înălțime.





𝓟𝓲𝓪𝓽𝓻𝓪 𝓢̦𝓸𝓲𝓶𝓲𝓵𝓸𝓻
Al doilea loc e Stânca Șoimilor. Nu pensiunea, ci stânca propriu-zisă 🙂 de la care și-a luat numele și pensiunea. Poteca spre punctul de belvedere pornește de lângă terenul de fotbal, de aici, unde se poate lăsa mașina. Traseul e marcat cu triunghi roșu și durează aproximativ o oră. E urcuș continuu până pe piatră, dar nu e greu deloc. E amenajată și o potecă tematică, cu panouri informative despre fauna, flora, geologia și caracteristicile zonei. Odată ajunși sus, ni se deschide în față, în toată splendoarea, întreaga stațiune Băile Tușnad. Care, după cum vă spuneam, nu e mare deloc. Dar priveliștea de sus e foarte frumoasă, ne pare bine că am urcat. De sus încercăm să localizăm și punctele cheie: lacul Ciucaș, izvoarele minerale, turnul Apor, mofetele și pensiunea noastră.






𝓜𝓸𝓯𝓮𝓽𝓮𝓵𝓮
Puțin mai sus de izvorul Tineretului ajungem la prima mofetă pe care am văzut-o în viața noastră. De fapt, nu e mare lucru de văzut, aici e de simțit. Mofetele sunt emanații de dioxid de carbon cu o puritate de 90-95%, care apar în regiunile vulcanice, ieșind la suprafață de la mare adâncime, prin fisurile scoarței terestre.

Aici e o mofetă amenajată pentru tratament, dar e închisă, se poate merge doar cu programare. Așa că noi urcăm vreo 5 minute în pădure, spre o mofetă în aer liber. Nu pare cine știe ce când ajungem la ea, adică vedem un foișor și atât. Leonard ne încurajează să coborâm în ea, dar să nu ne lăsăm jos, că rămânem fără aer. Noi normal că încercăm 😂 Și dăm de cea mai ciudată senzație ever! Dacă ne lăsăm cu capul mai jos de brâu, pur și simplu nu mai putem respira! Parcă e o barieră invizibilă dincolo de care nu mai e aer… Cristi încearcă să vadă ce se întâmplă dacă nu trage aer deloc. Se lasă jos și imediat îl ustură ochii și simte presiune pe gât și piept. Foarte tare senzația! Dacă n-ați fost niciodată la o mofetă, vă recomand să mergeți aici, să vedeți ce interesant e!



𝓣𝓱𝓮𝓻𝓶𝓪𝓵 𝓦𝓮𝓵𝓵𝓷𝓮𝓼𝓼 𝓢𝓹𝓪
Uzi leoarcă și pe dinafară, și pe dinăuntru, ne despărțim de Leonard și o luăm spre complexul spa Thermal Wellness, să ne încălzim puțin. Dezamăgirea inițială a copiilor când au aflat că nu sunt tobogane a dispărut rapid când au văzut câte bazine au la dispoziție pentru bălăcit. Am găsit în complex un bazin pentru copii, un bazin mare de înot, un jacuzzi, bazine cu hidromasaj, un bazin interior-exterior și unul cu apă termală. Pe lângă bazine, centrul mai dispune de cabină cu aburi, infrasaună, saună finlandeză, cameră de sare, salon de masaj și un bar.




Nu am reușit să intrăm la saună, era prea cald după ce am venit din ploaia de afară. Dar ne-am bucurat din plin de toate bazinele și am avut parte și de o surpriză: spuma party în bazinul mare 😁 Și știți care e cea mai faină chestie? Că vă puteți bucura de toate astea cu doar 19 lei (față de 50, cât e biletul pe site) dacă vă cazați la pensiunile Stânca Șoimilor, Flora sau Viktoria! Cool, nu?



Dacă încă nu v-ați convins că merită să vizitați destinația ecoturistică Băile Tușnad și Împrejurimile, mai avem două articole, care cu siguranță vă vor convinge! Într-unul puteți citi despre tinovul Mohoș și lacul Sfânta Ana, iar în celălalt, despre Observatorul de Urși, o experiență fantastică, pe care o recomandăm oricui.
*Acest articol a fost realizat în colaborare cu destinația ecoturistică Băile Tușnad și Împrejurimile*
Dacă ți-a plăcut articolul nostru, ne poți susține pagina distribuindu-l. Iar dacă îți place de noi, te poți abona la newsletter și ne poți urmări pe Facebook și pe Instagram.
Explorări plăcute!




3 thoughts on “La pas prin destinația ecoturistică Băile Tușnad și Împrejurimile”